Thrystan

Partea 1; Partea a 2-a; Partea a 3-a

“Ce insula frumoasa, atat de verde si mare. Seamana un pic cu Insula Pacii, dar padurile acestui loc sunt mai mari si verzi. Cred ca vazuta de sus aceasta insula ar fi o mare pata verde in albastrul marii. “ gandea baiatul.
“Deja nu cred ca asta mai e un vis” isi mai zise el.
“Oare ce insula o fi aceasta? Sa fie oare indepartata insula din Apus unde traiesc infricosatorii monstrii ai marii? “
Ron isi deschise palma si se uita cu atentie la perla ce stralucea minunat in mana sa. Era verde si perfect rotunda, parand a fi o bucata de rai desprinsa si trimisa pe pamant.

“Nu am mai vazut niciodata ceva atat de frumos” gandea tanarul miscat de frumusetea obiectului gasit in pestera de sub apa.
“ Dar vai ce lucru rau si urat il pazea…sarpele ala albastru cu ochi negri si plini de ura.”

Simtindu-se mai odihnit un pic Ron s-a ridicat de pe jos si a pornit in cercetarea insulei. Aproape de mal se afla o padure inalta de banani si baiatul se opri acolo se manance si el cateva dintre fructele coapte. Suindu-se intr-un pom baiatul a vazut fum in departare, aproape de un munte si ceva ce semana cu un sat.

“Ar fi bine sa ma duc spre sat. Cine stie ce se mai intampla dupa ce se lasa seara? Poate mai apare si sarpele cel fioros…”
Feciorul porni repede la drum si aproape de apus era la marginea satului de langa munte. Satul, insa parea parasit si nici un zgomot nu razbatea din casele construite din lemn. Cu pasi mici Ron inainta pe ulita cea mare a satului cautand oameni sau orice alte fiinte ce locuiau acolo.
Un zgomot grabit de pasi rasuna din spate si in mare graba o fata intra in Ron cazand din cauza grabei cu care alerga.
“ Esti teafara? “ o intreba tanarul surprins sa vada pe cineva alergand in acel sat pustiu.
“ Au…da, dar tu ce cauti pe aici atat de aproape de lasarea serii? Nu stii ca trebuie sa ne ascundem cand vine Leviathan? Haide!” Fata nu astepta nici un raspuns si il apuca pe Ron de mana si fugira amandoi spre munte.

Feciorul o privea pe fata si se minuna de frumusetea ei. Avea cam aceeasi varsta cu el, un par lung si balai ce parea a curge pe doi umeri albi ca norii cerului senin. Ochii ei albastrii il privea cercetatori din cand in cand. Fata avea o rochie usoara si o plasa de pescar trasa peste umarul stang.
“O fata pescar…” gandi Ron “ si atat de frumoasa”

Fata: Ce e? intreba ea brusc in timp ce se indreptau spre poalele muntelui de langa sat.
Fata: Te uiti ciudat la mine. Am ceva pe fata?
Ron: Ah nu, dar nu am mai vazut ochi atat de albastrii…
Fata( inrosindu-se) : Hai alearga mai repede… Tu nu pari a fi de pe insula asta. Cum te cheama?
Ron ( parca trezit din somn acum) : Ah, eu, eu sunt Ron de pe Insula Pacii. Pe tine cum…
Nici nu apuca sa termina intrebarea ca fata raspunse:
Ma cheama Sarah si suntem pe Insula Verde. Incantata de cunostiinta. Prin aceste locuri umbla un mare monstru al marii, care iese din apa doar noaptea, iar noi ne ascundem intr-o pestera adanc sapata in munte. Satul ramane gol si nepazit…
Ron( infricosat si grabind pasul) : Un monstru?
Sarah: Da, de aceea fugim noi acum, ca sa ne ascundem in pestera din munte. Creatura aia oribila noi am numit-o Leviathan si ne distruge in fiecare seara casele si ne mananca tot pestele prins de-a lungul zilei.

Ron ( surprins si tresarind) : De monstrul asta m-am salvat eu ieri cand inota sa ma prinda…
Sarah( stramband din nasul carn si mic) : Nu se poate! Nici un om nu a scapat viu de urmarirea fiorosului Leviathan.
Ron ( facand pe eroul) : Sa ma fi vazut… L-am evitat si am inotat cat am putut de repede spre suprafata apei unde se vedea soarele.
Sarah : Aha! Soarele, probabil asta l-a speriat. Creatura asta urata nu poate umbla ziua caci soarele ii face rau.
Intre timp cei doi au intrat in pestera si au inceput sa coboare scari alunecoase sapate cu sute de ani in urma.
Sarah aprinse o torta si ii spuse lui Ron : Urmeaza-ma si stai aproape sa nu te ratacesti.

Partea 1; Partea a doua

“Ah, ce ma doare capul…Doamne sper sa scap…. Vreau sa ii vad iar pe mama si tata” ( gandea Ron in timp ce plutea lesinat in apa agitata).
Se auzea un clipocit, apa picurand undeva. El statea pe ceva tare. Asta simtea Ron stand intins undeva pe jos. Se trezi brusc speriat uitandu-se in jur, caci nu cunostea locul.
“Dupa furtuna nu mai imi amintesc nimic..” ( gandea el tulburat)
Dupa ce s-a uitat de cateva ori in jur baiatul si-a dat seama ca el cunoaste locul de undeva.
“Ce bine seamana cu locul din visul meu cu perla…Sa fie si asta un vis? Sa fie chiar locul acela?” ( Ron privea cu ochi mari in jur si isi punea aceste intrebari nelinistit)
Se ridica in graba si porni spre o lumina aflata undeva la capatul unei camere albastre. In clipa in care el se misca lumina se facu mai puternica si tanarul vazu ca in perete era infipta o perla verde care lumina toata incaperea.
Imediat Ron se gandi la visul sau, si , ca si in vis aparura zanele care dansau in jurul sau spunandu-i toate cu aceeasi voce rugatoare sa ia perla de acolo si sa fuga cat mai repede.
“ Dar de ce? Cine sunteti?” dorea el sa intrebe, dar acum parca devenise mut.
Exact cand luase perla in mana privind spre dreapta vazu o pereche de ochi mari si luciosi privindu-l cu ura. Lumina se stinse brusc si camera incepu sa se umple cu apa. O creatura lunga si albastra sari in fata spre Ron. Era aceea ce il privea si in vis si acum…
Infricosat tanarul se feri de ea si incepu sa inoate in sus unde sa vedea lumina soarelui. Creatura il urmari dar parea ca soarele o sperie si pana la urma renunta la a il mai ajunge pe baiat.
“O Doamne totul este ca in vis, sau e si acesta un vis?” gandea Ron in timp ce inota cu perla in mana spre suprafata apei.
Iesi la suprafata si trase aer in piept cu sete, de abia respirand din cauza fricii si a oboselii. De jur imprejur marea era calma si nu se vedea nici cea mai mica bucata de pamant.
Speriat Ron privi cu atentie in jur si se hotari sa porneasca spre directia din care stralucea soarele. Inota cateva ore, apoi se opri obosit. Uitandu-se mai bine in departare lui Ron i se paru ca se vede un punct. La o a doua privire baiatului ii tresari inima cand isi dadu seama ca vede tarmul unei insule.
Avantat, Ron s-a pus iar pe inotat pana cand frant de oboseala a calcat fericit pe nisipul umed al insulei. Intins pe spate el privea cerul si se bucura ca este in viata.

Partea 1 aici.

Cron: Buna dimineata! Frumoasa vreme nu?
Freya: Buna dimineata. Asa e, nu se vede nici un nor si azi bate si vantul mai tare. E un semn bun…
Ron ( vesel) : Tata mi-ai promis ca azi voi veni cu tine cu pluta facuta de mine sa pescuim niste raci.
Cron: Bineinteles baiete, dar mai intai sa luam micul dejun.
Cei trei au mancat in graba, caci Cron si baiatul abia asteptau sa se duca la pescuit. Ei iubeau marea si toata fiintele ei: raci, scoici, pesti, delfini, chiar si rechinii cei rai si caracatitele.
Ron multumi pentru masa si fugi in spatele casei pentru a-si pregati pluta la care muncea de trei luni. Incepuse cu grija adunand cativa copaci cazuti din padure si legandu-i cu sfoara groasa. Deja pluta putea sustine un om si plutea fara pericole pe apa.
Cron: Esti gata fiule ? ( Intreba tatal aducand cu sine uneltele de pescuit raci)
Ron: Da.
Cron: Tu vei merge cu pluta ta si eu cu barca, da?
Baiatul incuviinta si incepu sa isi care mica pluta catre tarm. Cron mergea ganditor in spate. Nu stia ce sa-i cumpere de ziua sa fiului.

“E un baiat asa bun.” Se gandea el .
“ Are un suflet mare si este foarte harnic. Cred ca i-ar placea o barca mai mare sau poate o perla norocoasa de purtat la gat” . Barbatul isi intrerupse gandul caci trebuia sa isi impinga barca in apa.
Fusese barca tatalui sau si era rezistenta caci trecuse prin multe furtuni si anii nu ii lasasera nici o urma de batranete. Era alba si facuta din cel mai gros lemn de brad ce se gasea cu multi ani in urma pe tarmul acelei insule.
Ron isi impinse si el pluta in apa si sari repede pe ea vaslind incet si sigur cu un lemn mai lung pe care baiatul il folosea ca vasla.
In curand Cron si fiul sau erau in largul marii si pescuiau raci razand si vorbind. Pe la pranz soarele devenise orbitori si caldura parea ca topeste totul in jurul celor doua barcute din mijlocul marii.
Cron: Ah, ce vreme… E mult prea cald si aproape ca nu mai am chef sa pescuiesc. ( zise Cron inotand pe spate langa barca sa)
Ron se uita in zare si dadu din cap in semn de incuviintare, apoi se aseza si isi continua pescuitul.
Mai trecu o ora si din senin se porni un vant rece si aspru. Cerul era inca senin dar din departare veneau cu viteza nori mari si negrii.
Cron ( ingrijorat) : Cred ca ar fi cazul sa ne intoarcem acasa. Vom avea furtuna in curand.
Ron nu il auzi pe tatal sau caci se chinuie sa isi descurce undita incalcita de un rac buclucas care se zbatea aproape de marginea plutei sale. Deodata baiatul simti cum pluta parca zboara de sub el si se trezi in apa.
Un val foarte mare lovise barcile si acum erau la mare departare una de alta. Ron inota repede pana la pluta si incerca sa ajunga iarasi langa tatal sau, dar valurile il trageau in alta parte si deja incepuse si furtuna.
Cron tot striga dupa fiul sau si incerca si el sa porneasca barca pe valurile inalte pentru a isi aduce fiul inapoi.
Prin ploaia calda ce abia incepuse Ron nu mai vedea nimic in jur. El simtea doar miscarea marii si o frica ce punea incet stapanire pe sufletul sau. Se ruga in tacere sa scape nevatamati , si el si tatal sau. Pluta tremura tot mai tare pe apa agitata cand in zgomotul asurzitor al furtunii se auzi un tunet. Un val si mai inalt veni si rasturna pluta izbindu-l pe baiat de ea.

Insula Pacii era departe de lume, o bucata mica de pamant inconjurata de ape pe care traiau multi pescari cu familiile lor. Ei toti duceau vieti linistite inotand, pescuind , spunand povesti sau jucandu-se in apa cristalina. Soarele lumina cu blandete padurile de meri si peri de la marginea insulei iar valurile mangaiau nisipul fin de pe plaja. I se spunea Insula Pacii caci niciodata nimeni nu se certase cu alta persoana in acel loc frumos.
Ron era un baiat sarac, un biet pescar la marginea unui sat uitat intr-un colt al lumii. Parintii sai erau si ei pescari si il crescusera pe Ron sa fie un om cinstit si mereu vesel oricat de grea ar fi viata. Baietandrul avea parul negru si carliontat si era inalt si slab, iar in ochii sai verzi se citea o mare curiozitate.

Ron avea aproape 14 ani si timpul trecea parca prea repede. In acel an pescuitul mersese prost si acum se apropia si ziua baiatului. El devenise trist si se gandea cu grija la parintii sai si se ruga pentru ei in fiecare seara inainte de culcare. Intr-o seara ca oricare alta, frant de oboseala Ron se aseza in pat si isi incepu rugaciunea obisnuita, dar il cuprinse un somn adanc si nu apuca sa isi termine ruga.

A doua zi Ron s-a trezit cu parul ciufulit si cu o durere de spate. Avusese un vis foarte ciudat in care el se gasea intr-o pestera mare si albastra luminata de o enorma perla verde. In clipa in care el a atins perla mai multe zane au aparut in jurul sau. Zanele dansau si ii zambeau toate indemnandu-l sa ia acea perla fermecata. Ron facu acest lucru dar se vazura doi ochi stralucind in intuneric in departare si baiatul scapa perla speriat. Atunci s-a trezit…
Intr-un suflet Ron a fugit la mama sa sa ii povesteasca ce visase. Ea spala niste rufe afara in curte, iar tatal sau plecase deja sa intinda plasele de pescuit. Mama lui Ron era o fiinta slaba si inalta cu ochii negrii si cu zambetul mereu pe buze. Gasea mereu cuvinte de alinare pentru baiat sau tatal sau. Numele ei era Freya.
Freya: Buna dimineata Ron! ( il intampina cu zambetul pe buze pe baiatul ciufulit si somnoros)
Ron: Buna dimineata mama! Unde e tata?
Freya: A plecat sa intinde plasele de pescuit. De aseara vantul bate altfel si poate asa o sa avem mai mult noroc la pescuit.
Ron: Am avut un vis ciudat ( zise baiatul sovaitor scarpinandu-se in cap)
Freya facu ochii mari curioasa si se opri din munca ei gata sa asculte povestea baiatului.
Freya: Poti sa mi-l povestesti si mie?
Ron( un pic rusinat): Nu e cine stie ce. Eram intr-o mare pestera albastra si cateva zane frumoase dansau in jurul meu. Apoi am atins o mare perla verde si o creatura ciudata m-a privit. Si apoi m-am trezit…
Freya( zambind) : Un vis destul de frumos. Poate inseamna ceva. Poate vei gasi azi o perla pescuind mai aproape de tarm.
Din departare se apropia Cron, tatal lui Ron si sotul Freyei. Era un om inalt si bine facut cu o barba lunga si neagra si o privire aspra dar agera. Istetimea sa era vestita in tot satul, iar Cron se mandrea cu faptul ca toata lumea ii cerea sfatul.  Ajungand la poarta casei Cron isi saruta sotia si isi mangaie pe cap fiul.

Partea a 2-a

Focul, o esenta considerata de om atat de misterioasa dar si atat de foarte puternica. Distruge orice si nu discrimineaza, nici nu evita pe nimeni. Se indrepta cu pasi mari spre casa venind vesel de la liceu si intra in bucatarie. Parintii sai se uitau la televizor in sufragerie iar in bucatarie domnea un miros ciudat, care l-a atras pe pusti acolo. Nu era doar mirosul de pui prajit, se mai afla ceva in aer… uitandu-se cu precautie spre hol pustiul isi aprinse o tigara si se indrepta spre geam.

Intr-o clipa aerul deveni infernal de cald si explozia sparse toate geamurile casei si distruse complet bucataria elegant mobilata. Tanarul fusese aruncat catre usa principala fiind lovit in plin de explozie.

Terrence Adam…arsuri de gradul trei si patru in zona craniana si coma. Baiatul zacea cu fata bandajata pe un pat de spital de mai bine de trei luni. Era in coma… si nu parea a-si reveni in curand. Parintii se inecasera intr-o depresie completa si uitasera a mai veni la spital .Era o dupa-amiaza linistita de septembrie si asistenta ii verifica pupilele lui Adam.
Un pacient foarte reticent era adus cu greu pe coridorul spitalului pentru a i se face analize ale sangelui. Deodata omul scapa de sub tutela gardianului si scoase o grenada pe care o arunca pe hol si fugi pe intrarea principala. Asistentele au inceput sa tipe,iar pacientii si paznicii s-au adapostit imediat ..dupa trei secunde au constatat totusi ca acea grenada era doar fumigena insa destul de periculoasa umpland cateva saloane de la Recuperare Intensiva.

Printre acestea se numara si salonul lui Adam. Fumul gros ii intra in camera si il inconjura pe tanar …pulsul crestea si ambele maini tresarira. Un zgomot infiorator si harjait se auzi cand Adam inspira adanc si se ridica in capul oaselor privit innebunit in jurul sau. Doar o privire ingrozita a doi ochi caprui razbatea din spatele bandajelor ingalbenite de timp in timp ce omul cu traheea arsa incerca sa vorbeasca si sa respire. Cazu intr-un final in convulsii inecat de fumul ce il inconjura. Trei asistente au deschis usa si l-au tarat afara pe Adam,mutandu-l repede in alt salon. Pulsul sau era slab dar regulat,insa respiratia era aproape blocata.

Parintii privira vestea socati si tacura cateva clipe. Apoi izbucnira in lacrimi si fugira catre masina ce avea sa ii poarte catre spital .Ajunsera acolo in 5 minute , un record pentru masina lor modesta. Usile salonului 3 se trantira si nimic nu opri drumul sotilor Terrence catre patul fiului. Acesta tresari la auzul usilor si ii privi pe cei doi venind. Intoarse capul si facu un gest care cu cateva luni in urma ar fi fost un scrasnet din dinti ,dar acum era doar o inclestare a maxilarelor fara de molari,canini sau orice alta formatiune de calciu.
Momentul exploziei ii reveni mai acut in creier ca oricand si se intretaie cu amintiri ale copilariei sale .
“Fiule..esti viu!” izbucnira simultan cei doi parinti cu glasurile inecate de emotie.
Adam se intoarse spre ei cu fata bandajata si vizibill impasibila si spuse doar:
“Voi…pe voi nu va cunosc. Cine sunteti?”
“Cum, Adam nu ne recunosti ?! Suntem parintii tai! ”
“Adam??”
“Poate fi vorba de o amnezie datorata comei. ” spuse doctorul ce se ocupa de cazul lui Adam.
“Oricum se prezinta foarte bine. Va fi externat in doua zile , si probabil ca in mediul familial isi va aminti totul . ”
In acea zi de miercuri Rover-ul albastru se opri in fata casei si soferul , Mark Terrence cobori din masina pentru a isi impinge fiul in carucior cu rotile pana in casa. Adam respira greu cand intra in casa. Fu dus pana in camera sa unde parintii il lasara cateva secunde sperand la o oarecare recuperare miraculoasa a memoriei. Il asteptau zeci de scrisori de incurajare de la fosti colegi.

Le privi cu capul aplecat si se indrepta spre pat. Ridica cu atentie salteaua si gasi vechiul sau pachet de Kent si bricheta argintie. Isi aprinse o tigara si se indrepta spre birou. Tragea insetat din Kent si tusea dupa fiecare fum.
“Iti uram numai bine! Te iubim! Vreau sa te intorci Adam!”- tot felul de urari de la colegii sai , dar Adam se opri numai asupra uneia-cea a prietenei sale.
“Nimic nu mai este la fel fara tine Adam. Focul mi te-a rapit, si ma trezesc noaptea gandindu-ma ca nu o sa te mai vad. Te-am vizitat in fiecare zi si mi se parea ca zambeai dincolo de bandajele reci si crude de pe fata ta. Imi doream in fiecare secunda ca ochii aia caprui si vioi sa ma priveasca si zambetul tau sa se reflecte si in ochii mei. Vreau sa fie totul un vis urat si sa ne trezim in spatele casei tale la lumina lunii noi ca vara trecuta …”
I-a fost de ajuns pentru un zambet de satisfactie tanarului. Impaturi scrisoarea si o puse pe birou.
“Tata !” striga el cu o voce ce simtea ca nu mai este a lui.
Mark se repezi in camera cu un zambet la auzul strigatului .
“Da Adam, ti-ai amintit ceva??”
“Foarte vag…as dori sa imi vad colegii!”
“Hmm, ma duc sa pregatesc masina. Si ei si-ar dori sa te vada. ”
“Ah si inca un lucru. Poti cumpara un buchet de frezii?”
Mark zambi. “Pentru Jenny , nu? Nu v-ati mai vazut de mult amorezilor…”
Adam se uita dispretuitor spre tatal sau si dadu din cap in semn de da.
Pe la pranz Adam era pe bancheta din spate a masinii cu un buchet de frezii in mana si se uita pe geamul Rover-ului parcurgand cu privirea drumul spre Liceul Martin Johnson.
Masina opri si Mark isi cobori fiul din masina impingandu-i scaunul cu rotile catre poarta principala a liceului. Adam inainta cu scaunul si se opri la cativa metri de poarta. Isi vazuse colegii de clasa jucand baschet pe unul din terenurile din  apropiere. Michael, colegul sau de banca, Jerry, un prieten din copilarie si…chiar ea- Jenny dadu un cos splendid ca paru a pune capat meciului . Cand Adam se pregatea sa intre pe poarta pentru a-si felicita iubita exact la sunetul fluierului de sfarsit Michael o lua de gat pe Jenny si o saruta pe gura. Aceasta zambi si ii sari in brate atleticului licean care se invarti de cateva ori punand-o pe fata langa poarta liceului.
Mana transpirata a lui Adam strangea cu putere freziile iar fata ii era neclintita. Mainile ii tremurau si se intoarse brusc spre masina, spunandu-i tatalui:
“Nu  ii cunosc pe oamenii acestia… imi pare rau pentru ei…”
Mark ofta si impinse caruciorul inapoi in masina.
Ajuns acasa Adam iesi din camera numai pentru a lua cina.
Mintea ii era insa la altceva. Isi ura parintii si se prefacea amnezic deoarece ii considera vinovati pentru ceea ce patise, iar colegii sai ce il tradasera…era deja prea mult…
Pe la zece seara se culca, dar nici gand de somn. La doua noaptea asculta la usa parintilor si auzind o respiratie mai grea se convinse ca acestia dormeau. Se strecura in baie si gandurile ii rascoleau mintea mai imbolnavita decat corpul . Lua o lumanare si o sticla de spirt si se intoarse in camera. Se puse in fata oglinzii sale si aprinse lumanarea pe care o puse pe masa. Incepu sa desfaca incet bandajul de pe fata si cu fiecare strat ce cadea mainile pareau a nu il mai asculta. Intr-un final masca disparu si Adam se lasa pe spate scrutandu-se in oglinda curata si luminata de lumanare.
Gura ii era doar o gaura in fata, nici urma de buze sau dinti,iar ochii sai nu aveau pleoape ,gene sau sprancene. Pometii pareau a fi disparut si maxilarul putea fi partial vazut in spatele carnii distruse a obrajilor. Nasul era o masa inerta de carne contorsionata si stramba. Fruntea era innegrita iar barbia mult prea adanca pentru a fi umana . Adam isi atinse fata si nu simti nimic…gestul nebunesc la care se gandise se apropia si parea si mai apetisant. Isi turna spirt in palma si se clati pe fata cu el. Deschise ochii brusc si se lasa din nou pe spate privindu-se in oglinda.
Un om normal n-ar fi suportat spirtul peste arsuri si cu atat mai putin peste ochi, dar Adam simti senzatia de racoare invaluindu-i fata si dadu frau liber lacrimilor din ochii arsi de spirt. Printre ceata ochilor se vedea in oglinda ca arzand si zambea . Ranjetul sau sadic avea ceva din diabolicul gaurilor negre al caror capat nu il stie nimeni ,iar ochii sai neclari sticleau inlacrimati in lumina lumanarii.
Se gandea la colegi,familie si tot ce patise. Cauta prin buzunar si gasi…era bricheta..
O aprinse si se uita atent la flacara. Ii spunea multe…intinse cealalta mana deasupra flamei si ignora reflexul de a trage mana. In cateva secunde mirosul parfumat al lumanarii se contopi cu cel de carne arsa si Adam isi privi mana ranita cu atentia unuia ce descifreaza o pictura celebra abstracta. Isi privea linia vietii din palma fripta acum,dar inca lunga intersectata de linia inimii si stranse pumnul… Izbi oglinda spargand-o si vru sa se ridice dar cazu in genunchi uitand ca era imobilizat in scaunul cu rotile. Se ridica cu greu sprijinit de masa pe care o manji cu sangele mainii ce sparsese oglinda. Duse cu grija spirtul si lumanarea in baie si se pansa la mana. Isi puse cu grija bandajul la loc pe fata si se urca in patul neatins. Era ora 4 noaptea…mai fuma o tigara pe care o stinse pe limba si inchise ochii.
A doua zi a fost primul care s-a trezit , cu o noua idee fixa : dorea o recuperare completa daca se putea,sau macar sa arate cat de cat uman.
Shelly Terrence,mama lui Adam ramase uimita cand isi vazu fiul uitandu-se la televizor la asa o ora matinala.
“Adam ai dormit vreun pic?”
“Mda…”
“Hei…mama..”oricat de ciudat i se parea sa ii spuna asa , tanarul dorea sa isi implineasca vrerea si trebuia sa joace dupa reguli.
“Vreau si eu sa imi revin…adica sa arat ca inainte…sa merg, sa imi am fata din nou.”
“Eu si tatal tau ne-am ocupat deja de asta-vei discuta azi cu un chirurg plastician iar de maine incepi recuperarea fizica.”
Pentru  o clipa Adam simti ca acelor oameni chiar le pasa de el dar isi reprima repede momentul de slabiciune multumindu-i mamei cu jumatate de gura.
Ca o stranie gluma a sortii Adam nimeri exact un program de desene animate in care Daffy era incendiat si aruncat la multi metri distanta. Urmari tot episodul,dar nu se amuza ,ci se ridica nervos si se duse in camera sa. Deschise computerul si aproape ca nu mai stia sa il  foloseasca. Se simtea tot mai interesat de foc si efectele sale si incepu sa caute pe net tot felul de informatii de acest gen.
“Hmm, foc-fire…s-ar potrivi melodia Firestarter de la Prodigy.”
Sistemul sau audio porni la maxim cu melodia in timp ce adolescentul cauta cam tot ce se putea afla despre foc pe internet. Se afilie la o comunitate a piromanilor din lumea intreaga, dar in acel moment se auzi o bataie la usa. Sosise chirurgul plastician… Adam a inchis computerul si s-a dus in sufragerie. Doctorul veni insotit de Mark si Shelly si dadu incantat mana cu Adam.
Era un barbat in puterea varstei pe la vreo 35 de ani cu inceput de chelie si ochelari cu rame subtiri si negre. Isi aseza corpul slab si inalt pe un fotoliu si ii prezenta lui Adam posibile variante ale reconstructiei sale faciale.
Sambata Adam incepu pregatirea fizica.  Trecuse un an si ceva si se apropia sfarsitul lui octombrie.  Adam luase toate cursurile scolare prin corespondenta. Operatia faciala nu il ajutase foarte mult si purta o masca confectionata special pentru el.
Aflase de concertul ce va avea loc de Halloween pe stadionul fostului sau liceu.
Devenise tot mai legat de fenomenul piromaniei si acum avea chiar un plan deosebit, pe care il considera chiar maret pentru ziua de Halloween. Ii trebuia in special o cisterna cu kerosene. Se strecura subtil la aeroport in seara de dinaintea evenimentului. Se urca la volanul uneia dintre enormele cisterne folosite la alimentarea avioanelor. In aceeasi noapte conduse vehiculul si il parca langa stadion. Intra prin efractie in incinta acestuia si se duse direct catre instalatia de tevi a zonei. Taie alimentarea robinetelor ….

Un camion de contrabanda plin cu bauturi alcoolice se indrepta spre vama austriaca. Nestiut de nimeni un soarece oarecare se afla in camion si era tare inghesuit de gramada de lazi cu vinuri puse in graba in partea din fata a camionului.In spate erau indesate baloturi cu prosoape pentru a acoperi operatiunea. Soarecele il vom numi Ghun. De-abia se adaptase la intuneric.

Printr-un joc de intamplari ajunsese acolo,caci se afla pe un port unde traise 2 ani si se trezise luat pe sus de o macara care depozitase lazile langa camion. Niste baieti transpirati si injuriosi in exprimare carau cu grija lazile in marea masina. Ghun era foarte speriat si inima ii batea foarte tare. Fusese si pe vapoare dar nu avusese parte de asemenea hula. Camionul derapa in ploaie pe serpentinele germane. Picaturile bateau amenintatoare tabla vehiculului si Ghun percepu un miros fin…dar ciudat. Era dulce si ametitor.

Soarecele se apropie de locul de unde venea si descoperi o sticla sparta de vin…citi Savignon Blanc pe eticheta umezita. Linse un pic de pe podeaua camionului…era bun! Mai gustase alcool pe un vas amiral aflat in croaziera, o adevarata aventura. Mai gusta o data, si o a doua oara si inca o data…

Deja se inclinase pe cele patru picioare si se culca pe o parte. Locul parea sa se invarta si Ghun se simtea chiar rau .Ii parea rau ca fusese atat de lacom si curios. In intuneric ceva se misca in fata sa, dar el puse totul pe seama vinului. Era un gandac negru ca noaptea , care era demult in acel “bagaj”. Si el se clatina , dar Gary,caci asa il chema pe gandac avea experienta caci sosise cu transportul de bauturi tocmai din Statele Unite. Gustase multe si se temea sa nu fi devenit alcoolic…dar din pacate asta era.

“Baiete…te-a dat gata vinul?” Ghun de-abia il vedea si dadu din cap in semn de da.

“Am fost si eu tanar ca tine, stiu cum e prima betie. Apropo ma cheama Gary.”
“Eu sunt…”sughita…”Ghun. Incantat!”
“Cum ai ajuns aici?”
“Locuiam in Rotterdam , chiar pe docuri si intr-o zi am iesit din hruba mea sa vad ce mai sosise de peste ocean. Dintr-o data m-am trezit luat pe sus si iata-ma.”
“Am patit si eu asta, dar deliberat. Stii sunt un mare amator de calatorii!”
“Bravo…si eu am calatorit, in special pe mare. ”

“Ma vezi tu firav dar ochii mei au vazut aproape toata lumea: de la Hong Kong la Budapesta si din Chicago la Moscova-cea mai buna vodka.” Ghun zambi si se intoarse pe cealalta parte cand masina vira violent. Deodata camionul se opri. Soferul cobori si linistea se asternu asupra masinii in timp ce ploaia nu mai contenea sa bombardeze marunt tabla ruginita.

“Aici cobor…” spuse gandacul oftand.
“Mi-a parut bine de cunostiinta…”
“Si mie ..”bolborosi Ghun aproape adormit.

Gary se strecura afara si facu cunostiinta cu ploaia rece dupa care grabi pasul in timp ce soferul se intorcea de la toaleta. Ghun era frant si adormi. Visa branza frantuzeasca si accentul femelei cunoscute la dineul din Versailles. Niste exterminatori ii transformara visul in cosmar si se trezi buimac. Camionul era oprit. Ghun se tara afara si sari din masina.

Dezmortit de iarba plina de roua rece o lua pe cararea umeda pe sub bariera granitei austriece. In urma sa lasa o dara fina de vin alb Savignon Blanc din 1940..Il apucase iar sughitul…

Scoase capul dintre picioarele ei manjite cu sperma si si-ar fi dorit ca polenul ei lichid sa ii umple parul. Ii cauta ramasita gustului cu limba, dar nu gasi decat aroma sarata a sudorii si gustul propriei samante, care il umplu de scarba. Dintr-un motiv bizar isi detesta propriul miros si gust, dar il adora pe al ei, in special pe cel auriu al urinei, sau pe cel dulce acrisor al clitorisului imbibat in orgasm.

Singura consolare in aceasta cautare a lichidului toxic care ne paraseste corpul zilnic era lenjeria ei, uitata pe undeva pe langa pat. Aroma firava de urina persista in aceasta pereche simpla de underwear, cu model de trefle verzi, imbinandu-se cu cea de piersica, de la un gel de dus prea pregnant pentru a ramane doar in piele.

Intai adulmeca prudent lenjeria, pentru ca apoi sa isi scufunde narile in cutele sale, cautand avid atomii care aveau sa ii furnizeze fiorul intern. Incerca sa gaseasca si un gust, cu o limba care cauta ceva mai mult decat gel de dus din piersica… Ea se uita uimita si rusinata la toate acestea si se intreba daca meritase sa se lase penetrata si umpluta de samanta lui… De ce ar dori sa ii guste urina, sa o miroasa, sa o simta astfel? Nu ii ajungeau restul sucurilor sale vaginale? Un vampir ureic…?