Thrystan

Esti un gandacel mic, zdrobit de o umbra. Si imi imaginez cum tai in coapsa ta cu o drujba cu zimti ruginiti. Cum sangele ti se prelinge in pantec si nici macar nu te zbati, pentru ca stii ca raul ce mi l ai pricinuit a dus la aceasta desfasurare. Desfasurare de forte si torte, pentru ca vreau sa te ard pe rug, in vazul tuturor. Vreau sa iti tarasc mama de par sa vada ce a zamislit… sa miroasa carnea ta arsa si sa vada cum ti se topesc ochii de la caldura, cum sangele iti fierbe si cum creierul ti se lichefiaza. Cum iti pocnesc oasele in focul mocnit de final…

Vreau ca lichidele corpului tau sa parfumeze focul, sa ne purifice pe toti cei afectati de tine. Esti o taratura scarboasa, deghizata in fatuca sensibila si bolnavicioasa. Panza ta de paianjen purtator de vulva ne a ademenit si suntem cateii tai, care vor sa te miroasa sub coada, dar primesc doar un iz de fertilitate… un poate. Acum ca nu mai esti… decat cenusa, tu papusa, ce m-ai facut dement, de atatea ori in pat si nu numai, ai constat ca eram pe bune, nebun, al tau, dement, mereu al tau.

Febra mea nu se opreste, sunt bronzat pe fata si manjit de cenusa si seul tau… Sunt ultima persoana pe care ai vazut o pe Terra, ultima imagine care a coincis cu sfaraitul muschilor tai cei mari, cei mai mari muschi din corp, intre care ma aflam seara de seara, desi as fi vrut sa ma aflu in muschiul ce se afla pe locul 2 in al nostru fizic.

Fara un horcait, fara zvarcoliri si urlete, te ai stins eroic pentru o persoana care trece prin gradele 2, 3, 4 de arsura, pentru ca mai apoi sa ajunga la gradul friptura, ca o bucata ordinara de pui, da, ce iti ramanea intre dinti ieri este echivalentul tau azi. Fara rotisor, fara de semafor si totusi rosu, ca valvataia care te topeste, te patrunde pe interior, iti incendiaza plamanii, iti topeste buzele si subtiaza pometii, ce raman incet fara carne.

Parul tau frumos si lung s a dus printre primele, aducand vapaia pana deasupra creierasului tau incins ce a urzit sa ma aduca sub coada si papucul tau.

Capilarele ti s au spart si sangele cald a invadat scalpul, pe masura ce caldura iti accelera bataile inimii, nu mai puteai judeca, respira si simteai cum creierul este gata sa faca implozie. Ficatul supraproduce hematii, iar setea te cuprinde, in vreme ce coapsele insangerate ti se perpelesc primele. Grasimea ta putina se topeste imediat, iar flacarile isi croiesc drum cu usurinta prin carne, catre os, incingandu-l pana simti (daca mai simti) ca te sprijini pe tije incandescente in loc de picioare.

Tibia ta e o bucata de metal incins… Craniul tau fierbinte ar putea gazdui o mica cina, o fiertura, poate o portie mare de ceai, poate niste crenvusti, cum ai mai gazduit de a lungul vietii, catre laringe.

Sursa foto

Am primit de ziua mea (printre altele) cartea “Necrofilul”, de Gabrielle Wittkop, semn ca exista si persoane care imi cunosc gusturile in materie de literatura. Evident, am devorat paginile sale ieri, cu o aviditate egalata poate doar de scrierile lui Chuck Palahniuk. Ce am descoperit? Experiente necrofile inedite, narate de un lucifug francez.

Lucien este un anticar obsedat de moarte, de inmormantari, de vestimente negre si de eros-ul experimentat cu cei trecuti dincolo. Interesant este faptul ca el nu se multumeste sa desacralizeze doar pantecele moartelor, ci ia in primire si bebelusi, barbati, baieti tineri si chiar si o femeie de varsta a treia.

Dupa ce copuleaza cu cei morti, necrofilul ii arunca discret in Sena, fara a fi prins vreodata. E comic sa vezi cum Lucien incearca sa care un “barbat frumos inalt de 2 metri”, dar se multumesc sa faca sex cu el in cripta, mortul fiind prea greu de carat. Exista si povesti de dragoste, cand necrofilul da peste vreo tanara fermecatoare, dar si povesti tulburatoare cand francezul ia in primire 2 frati gemeni (el si ea, suedezi blonzi) si le uneste organele genitale, spre a le privi cu incantare.

Frustrarea lui e mare atunci cand bebelusul e prea stramt pentru a fi patruns, iar de mentionat e faptul ca aceasta carte incepe cu o motivatie a acestei pasiuni patologice pentru cei morti. Sunt curios cati au stomacul de a citi asa ceva…

Sursa foto

Nu stiu ce era filmul asta, daca nu era 3D… Final Destination 4 e mai degraba o experienta 3D, ca un joc video in care nu poti sa te implici, decat o pelicula sadica si vag horror. Mi-e greu sa spun daca imi place mai mult sau mai putin decat primele 3, deoarece nu am inghitit nici prequelurile sale.

Iata si trailerul acestui film de nota 4.5:

Povestea e clasica: un grup de adolescenti (parca ei mai lucrati ca niciodata, iar ele mai sexoase decat in filmele precedente) merg la o cursa NASCAR si spera sa vada un accident. Unul dintre ei are o premonitie in care toti sfarsesc striviti, arsi sau zdrobiti de masinile care o iau razna. Evitant accidentul si moartea, toti devin tinta unui mega-jinx care ii urmareste si ucide pe rand.

De remarcat este moartea blondului clasic gen “Salvati de clopotel”, care piere in pur stil Chuck Palahniuk, aspirat de pompa unei piscine, care ii suge toate organele interne si le arunca cat colo, in jurul piscinei. In rest… filmul are un soundtrack decent, grafica 3D este incredibila si toata sala a tresarit atunci cand o surubelnita a parut a venit fix intre ochii persoanei care se uita la pelicula.

Evident, plotul este subtire, jocul personajelor este mizerabil, iar “accidentele” sunt foarte improbabile in viata reala, decat daca sunteti complet idioti, in situatii gen “cu masina la spalatorie”, “la piscina”, “la film la mall”.

Nu mai am forta sa respir o ultima data
Am uitat cum era sa iubesti pur
Cum este sa fii un inger fara de pata
Sa nu stiu sa mint, sa ucid sau sa fur

Uitat de toti in ultimele clipe sunt sigur
Ca n-am trait in van desi degeaba sunt
Acum nu-am trebuinta si pot sa fur ,sa mint
Dar o iubire las in urma si doare ca pumnalul
Pe care in spate il aveam de ani
Fiind gata de un sfarsit , cu trist semnalul
Caci singuratatea mi-a fost bogatie si bani

Si trebuie sa plec pe acest prim drum final
Pe care mereu il visam inspaimantat
Stiind ca dincolo nu poti sa mai iesi la un mal
Nici chiar tu sa fii cel prea vultur avantat
Sunt acum un ritm de dans demodat si uitat
Nepurtat ca o haina roasa cu a sa poza falsa
Nu am nici o balada, am murit necantat
Ganduri au ramas, dar de spus nu ma lasa

Si nimic mi-este vrerea caci cazut astazi sunt
Chiar cazut in tacere, in sicriu, in mormant
Nu vreau sa fiu uitat, sa nu fiu stiut
Calcat pe pamanturi de flori inforite far’ nume
Nu am fost decat om, pe departe nu sfant
Si o viata a mea a ramas si in fum e
Picaturi vaduvite au cazut doar ca ploi

Facusem dragoste cu o ora inainte si acum puneam pamantul cleios peste fata ei machiata cu scumpe pudre. Plouase toata ziua si mi era foarte greu sa infig lopata in cleiul ce mi se impotrivea. Acum burnita firav, iar ace de acid imi impungeau pielea. Cred ca asta e o forma fizica de vinovatie…

Ii inchisesem ochii, dar acum cand o ingropam ii regaseam deschisi, pleoapele ei pareau transparente, in timp ce ochii verzi ma fixau nu cu ura, ci ganditori cum au fost mereu. Aveam bataturi in palma de la sapat. Nu eram obisnuit cu asta. Niciodata nu am fost, caci am preferat munca de birou, munca de intelectual, ratare oare?

Paradoxal imi era teama sa nu ii frang vreun oscior pretios dragei mele, acum ca era atat de frumoasa si rece. Afanam cu grija pamantul deja pus peste trupul iubitei. Cat noroi…Ce  noaptea nepotrivita sa-ti ingropi pacatele si dulcea femeie care iti luminase viata. Ii vedeam buzele intredeschise si ma puteam gandi doar la ultimul sarut pe care mi l-a dat vreodata. I-am supt tot aerul din alveolele pulmonare cu acel sarut… I-am scos oxigenul din hemoglobina si i-am absorbit sufletul printr-o pasionala unire de guri frematatoare.

Buzele ii tremurau, de parca ar fi simtit ca i se da ultimul sarut. Nici nu stiu daca a avut timp sa ii treaca toata viata prin fata ochilor…

Eram atat de fascinat de corpul care se odihnea in fata-mi ca nu constientizam inca faptul ca ea este moarta si ca am pierdut-o pe vecie. Era de parca nu ma fascinase niciodata corpul desi il parcursesem de atatea ori cu privirea, cu atingeri, cu sarutari… O stranie senzatie de posesie ma incerca…corpul ei imi era rob acum, caci sufletul ei naravas nu mi-a fost niciodata supus. Lanturi invizibile o legau de mine, si inca o pereche de lanturi mov, astronomice se ridicau invizibile de la incheieturile ei la ale mele si la cer… Putina lumina a noptii o regaseam fugara pe dintii ei care se iveau timizi dintre buze.

Murise cu gura intredeschisa cautand aerul de care o privasem in clipa mortii. Cu mainile inlantuite in jurul fragedului sau gat o vedeam cum plange incercand sa ramana pe taramul celor vii, adunandu-si simturile si amintirile in ultima suflare. Acea ultima boare pe care mi-a aruncat o in fata. I-am simtit sufletul cum urca prin narile mele… Prin ultima-i respiratie calda m-am simtit atat de purificat ca si cum sufletul ei m-ar fi ars la mii de grade. Eram sterilizat, dezinfectat, pur.

Mainile mele au ramas in jurul gatului ei minute bune, ce au parut zile. Fiecare secunda din clipa cand o cunoscusem a revenit in memoria mea si s-a petrecut activ in creierul meu incins de crima. Murise dorind ceva, logic…aer.
Mereu a zis ca avea nevoie de mine ca de aer. O privasem de cele 2 “aere” pe care le-a avut constant in simtire. Si de viata…

Ma intreb ce a gandit despre mine in ultimele secunde. Ma intreb daca a murit cu imaginea mea pe retina. Ma intreb daca ar fi vrut sa ma omoare pentru ce ii fac. Oare a trecut cu bine vamile ingeresti? Sau vapaile ii gadila coapsele pe care le mangaiam acum cateva ore?

Nu pot sa zic ca am strangulate-o brusc… De abia facusem dragoste si era firesc sa o mangai pe tot corpul. Sa insist pe umeri, sa insist pe sani, pe omoplati pe gat. M-am jucat cu fiecare milimetru al pielii ei, astupand pe rand sute de pori cu mana mea grabita, ce oscila intre crima si mangaiere. Ma speria si ma enerva pulsul ei pe care il simteam trecandu-mi degetele peste albul gat. Ma scarbea ca in acea seara ploioasa, cu draguta mea moarta in fata ma gandeam la placeri carnale. Nu eram unul dintre acei perversi care se bucura, o data ajungi in situatii trecute de orice limita a normalitatii.

Eram inca socat de faptul ca ea isi parasise trupul, sufocata de mana mea. Inca mai mirosea a parfum…mana mea. Se parfuma mereu pe gat cu o miscare de lebada.  Era firesc ca palma mea, care se inclestase fatal pe pulsul ei sa miroasa a parfumul ei dulce. Era de parca deja i se adusesera flori la un mormant nesapat. Pentru o secunda am urat pamantul ce o acoperea si am inceput sa-mi infig unghiile in el, incercand sa o scot de acolo. Am dat peste talpile ei afundandu-mi mainile in pamant. Daca era vie s-ar fi gadilat acum. Ba chiar mi s-a parut ca a zambit…chiar si moarta.

M-am infiorat…

In noaptea acea plina de penumbre eram singurul de pe pamant ce stie ca picioarele pe care le ating au unghiile facute cu rosu. Multi ar fi banuit, altii ar fi ghicit, poate era evident pentru unii, dar pentru mine era certitudine. Si le facuse inainte de a ne incepe jocul erotic precedand inlantuirea in dragoste. Cata grija avea la pedichiura. Oftam in sinea mea stiind ca radacini de plante stricau oja de calitate pe care o folosise. Acum aveam si eu pamantul umed sub unghii.
Intotdeauna am urat senzatia asta… Pamant sub unghie, ceva sub unghie… o unghie rupta, o pielita rupta.

Pragmatic sa fi fost ea ar fi fost ingropata de mult si eu plecat sa ma imbat sau acasa sa imi dorm cosmarele chinuit de strigoi si constiinta. Dar nu ma puteam face sa ii acopar fata. Pamant peste fata ei gingasa? Fata pe care o aveam in cap cand ma gandeam la ea. Ce aveam sa tin minte peste ani si ani din toata faptura ei de 50 de kilograme?

O fata gingasa, alba cu trasaturi rotunde. Fiecare gram de carne fusese distribuit perfect de creator si ceea ce nu era la locul lui se ridica la loc in zambet. Gropitzele imi inghetau timpul si ma faceau sa cred ca “merita”.
Acum ea zacea in groapa si eu ma gandeam la gropitze. Afundat pana la gat in tragicul situatiei mi-am permis un zambet formand la randul meu o gropitza, una sarcastica si inutila.

O rama imi tulbura gandurile trecand printre degetul meu mijlociu si aratator. Infiorat si scarbit am sarit ca ars si m-am scuturat violent sa scap de fiinta aia zemoasa. Orificiu buco-anal… se usura pe acolo pe unde se hranea…
Turbam la gandul ca mii de astfel de vieti se vor strecura pe deasupra ei, pe langa ea… prin ea… Tremuram si in curand mi-am pierdut respiratia. Imaginea ei pline de rame si viermi m-a panicat intr-atat incat am inceput sa o dezgrop frenetic arucand pamantul in toate directiile. Imi era greu caci ploaia se intetise si pamantul moale nu ma asculta…

Dupa ce am sapat jumatate de ora i-am gasit genunchii si apucand-o de ei am tras-o de sub pamant in bratele mele stropindu-mi fata cu noroi si acoperindu-ma de pamant. Era incredibil de rece si de rigida… Ii mangaiam picioarele si fata cu dragoste curatand-o de pamant.

Tine-ma de mana
Sa ne impiedicam impreuna
De spinii sortii
Si iata cum alunecam
In acida saliva a mortii

Salve de bun venit in rai
Trase de inger haini
Ma intampinau pana ieri
Cand am cazut cu tine in vid…

Cu punga vietii pe fata
O paiata plastificata
Am o viata, o viata, o data
O viata vida, alba, falsificata

Dansati voi goale calauze
Albi pescarusi plecati dupa perfuzii
Ghidati-ma in vinul sec al tineretii
Si voi cadea din maduva stricata
In a fi osul rupt al vietii….

Dupa ce a crapat MJ si Farah Fawcett sau cum se scrie, cica ar fi dat coltu si zeul roundhouse kickului, Chuck Norris. Sursa este una tembela si provinciala, de la coada vacii, care  ironizeaza total informatia, deci e posibil sa fie o basina a lui Unghiuta, zis Siropel, zis Putzulica, zis  Atarnache, zis “ling coaiele lui Zoso pentru trafic”.

Sabii incrucisate in mintea lucida
Clare ca pulberea din strazi
Un vis cu o gura hada, de tine avida
O turma de ingeri, o turma de prazi

Moartea prins-a ieri de veste
Ca de ea nu-mi este teama
Si ca viata nu-i in mine
Si ca sangele-i doar zeama

Crezi in crucile pe care le-as inalta
Pe care m-as urca singur, hulit
Sa ma sacrific pentru mine
Sa fiu cu pietre …. iar iubit

Uita-ma caci si-eu ma uit
Cum eu cad ca-ntr-o oglinda
Scuipa-ma caci si eu scuip
De sus, pe lumea mea velina

Indragesc lame curate
Cand se-ascut incet pe mine
Indragim doar prea dulci soapte
Ce-ar fi viermii fara crime?

Ah, machiaj al lumii vii
Esti tu moarte, tatuata
Si de-ai fi aici sa stii
Cat de mult imi esti cantata…

I dare you all to face the Reaper
Can you come back and feel death deeper?
When all the living pass around
Ilusion hunts you like a hound

As you get hanged in inside out
The torture screams beyond the doubt
That your wretched bleeding spirit
Can face the end , embrace and feel it

Or does the mirror stand you, still?
A ghost’s reflection without will
You are long gone , longer forgotten
The one that loved you then are rotten

I can end this in a simple way
A kill , a bullet , murder , pay
It doesn’t matter,life or death
‘Cause fate has dared me with a bet

Ma vanezi, arcul ochesti
Eu sunt gata, pregatesti
Moarte crunta si aprinsa
Rug de moarte, tu cea stinsa

Eu pot sa strabat viscolul
Sa vin pentru a te saruta
Tu ma vei vana in continuare
Si nu am fost acolo cand doreai
Cand mureai si slabeam ars

Nu ma pot lupta cu arcasii
Nici cu moartea sau cu pasii
Ce mi se numara de acum
Cand pe rugul nostru esti scrum
Adio si nu voi mai vana
Adio si poate ai fost zana mea

Silit de natura moarta cu tine
Urmarit de criminalii din mine
Ard in continuare far’ de ochi
Pregatit sa fiu o tinta si eu
Sa te razbun, dar trebuie sa ma adun
Si sa fiu mai barbat si mai bun

Incandescent vad zeii ce te-au ucis
Vanand pe campii, pe mine,proscris
Te iau de mana desi nu mai esti
Sunt doar un om,cred in povesti
Incordez arcul , sageata le trimit
Zeul a fost ranit, inca-un zeu ranit
Lumea se dizolva si sosesc spre tine
Inaripat si arzand vanand astazi doar sine