Thrystan

2009 este un an marcat de albume proaste… Intai a scos Manson o mizerie de album, apoi si Muse s-a gandit sa se faca de cacat, scotand un albumas de 11 piese sau cam asa. Ce sa mai zicem de Placebo si al lor esec, sau de Papa Roach, sau de Killswitch Engage, Shadows Fall, Prodigy sau Alice in Chains.

Rammstein reprezinta cireasa de pe tort, venind dupa 2 albume mediocre, Rosenrot si unul al carui nume nici macar nu il mai stiu, pentru a ne lovi timpanele cu muzica bavareza…

Babaciunea de Till se vaita melancolic de-a lungul a 11 melodii, care suna de parca as fi in Becker Brau si ar canta Jukebox in chineza… Chiar nu pot intelege ce au in cap cei care spun ca acest album e bun. Voi ati fumat balega?! Erati nascuti cand a aparut “Mutter”? Unde sunt coaiele celor de la Rammstein din concertul Live Aus Berlin? Aveti vreo treaba cu industrialul sau alternativul?

Uitati-va doar la melodia Roter Sand, de mai sus… eu pe wc, cu o pereche de castagnete scoteam ceva mai placut de ascultat. Ce e cu baladele astea? Ce e cu acusticele? Stiu, stiu… textul clasic: formatia se “redescopera”, incearca o noua abordare, este cel mai complex album de pana acum, suntem necomerciali si cool in valul asta de albume comerciale… BLA, BLA, FUCKING BLA.

Asta nu e muzica, e o lalaiala in limba germana a unui pensionar, insotit de inca vreo 4, 5 fraieri care cad pe instrumente in drumul lor spre examenul la prostata. Till trebuia sa se lase din timp… Bine ca Richard Kruspe (chitaristul) a scos album solo inca din 2007, semn ca lucrurile nu mai merg asa bine la nemtzalaii astia castrati. Cat despre melodia Pussy si videoclipul porno.. aia e singura chestie interesanta la compilatia asta de dejectii parvenita noua via Dunare-Main-Rin.

PS: Se zvoneste ca albumul original ar include CD-ul, plus 4 vibratoare si lubrifiant. O pula pentru toata familia, nu-i asa? Si un deget mic pentru cainele sau pisica de casa…

Sincer, “Still I Rise” mi se pare cea mai reusita piesa heavy metal a anului, in special datorita tobelor (Jason Bittner e un zeu), dar si a chitarii. Riffuri criminale, atitudine, voce bunicica si un videoclip plin de energie pe masura hitului:

Melodia “Still I Rise” este extrasa de pe albumul “Retribution”, al saselea al celor de la Shadows Fall si care urmeaza sa apara in septembrie. Sa va mai zic ca Shadows Fall au 2 nominalizari Grammy la activ pentru “Best Metal Performance”, in 2006 si 2008?

Am avut ocazia sa ascult excelentul album al lui Moby in urma cu o saptamana, el garatandu-mi ore bune de somn, prin doza extrema de chillout pe care o imprima ascultatorului. Artistul a revenit la era lui “Play”, cu sample-uri inaltatoare, vocile visatoare ale unor femei de culoare si un clip trippy cu acelasi omulet cu care ne-a obisnuit Moby:

“Pale Horses” este primul single de pe albumul “Wait for me”, o opera exceptionala, cu piese inaltatoare, triste, linistite, relaxante, depresive, sacadate, trippy, lascive si cumva ideale pentru flatliners. Revin cu review cat de curand!

Daca va era dor de actrita Maria Dinulescu, de o Dacie 1310 si de peisaje deplorabile, aflati ca Depeche s-a gandit sa se revanseze pentru clapa trasa cu ocazia concertului si au filmat un videoclip la noi. Este vorba de al doilea single extras de pe albumul “Sounds of the Universe”, “Peace”. Dinulescu este destul de buna, Dacia 1310 este penala, ideea videoclipului nu am inteles-o, iar Depeche ar face bine sa vina in iulie.

Cine imi explica si mie despre ce e vorba in clipul asta?

Cei care ma cunosc stiu ca System of a Down a fost, este si va fi formatia mea de suflet, desfiintata din pacate prin 2005. Cariera muzicala a armenilor de la SOAD nu a luat sfarsit atunci, caci vocalu’ Serj Tankian a scos album solo, pe care nu il gust deloc, dar chitaristul Daron Malakian (un idol de-al meu) si-a alcatuit formatia Scars on Broadway, lansand in 2008 albumul de debut. Aceasta poarta acelasi nume ca si trupa si debuteaza furtunos cu…:

De la primele riffuri iti dai seama ca e Daron la chitara si din pacate si la voce, dupa cum afli cand incepe refrenul… Albumul este surprinzator de bun, avand in vedere faptul ca este unul de debut si ca fostii componenti ai trupelor mari obisnuiesc sa dea chix cand sunt pe propriile picioare.

Piesa cu numarul 2, “Funny” este cea mai buna de pe album, rivalizand cu “Babylon”, dar nu va asteptati la versuri prea profunde, ci la un sunet psihedelic, la apropouri legate de droguri, dragoste, viata in SUA si ura impotriva societatii.

Este interesant faptul ca “Funny” are o parte de muzica electronica pe fundal, iar daca vreti sa va excitati timpanul cu ceva total inedit, sariti la piesa “Enemy”, un funk mai funky decat poate chiar RHCP sa se prefaca ca scoate. Pare o oda, un imn si o piesa de vara, care ne informeaza ca noi suntem dusmanii planetei (big fucking news)… Eco-friendly?

Stim, Iisus e rau, politica e fucked… SOAD nici macar in aschii nu renunta sa cante despre planeta si politica, ceea e de admirat, spre deosebire de alti distrusi, care ajung de la “Black Hole Sun” si Audioslave la R&B compus de Timbaland (ce-ai facut Chris Cornell?!). Daca vrei un soi de country, o ironie si satira si versurile geniale “Let’s clap our hands/ for the president/ and Jesus Christ/ and did I mention Charlie Manson and everybody else who was nice?”, atunci TREBUIE sa asculti piesa “3005″.

Din ea afli cum o vom arde peste vreo mie de ani si daca SOAD se va reuni atunci… “let’s do high five, for a genocide and the Internet and all the communication skills that are lost when are dead”.

Iata ca in sfarsit am avut ocazia sa ascult albumul complet Placebo, “Battle for the Sun” direct pe site-ul formatiei. Brian si compania au avut o initiativa nice, lasand publicul sa asculte pe website toate piesele noi, incepand de azi de la ora 9 am pana in data de 31 mai. Trebuie doar sa te inregistrezi si primesti un cod pe mail, cu care te loghezi si savurezi… sau nu.

Incepem cu track number 1, “Kitty Litter”, o piesa anosta care porneste greu, cu riffuri neinspirate si versuri plate. Cam asta ar caracteriza tot albumul: piesele “se urnesc” greu, pornesc neapetisant spre timpan si de abia pe la jumatate/final devin interesante. Este si cazul piesei “Battle for the Sun”, de altfel foarte buna, dar doar spre final, cand Brian inalta vocea atat de bine.

Piesa “For What It’s Worth” are un sound de “Daddy Cool” (varianta Placebo, pentru cunoscatori) si este extrem de comerciala, dar merge intr-un club, asa for fun. “Ashtray Heart” e o mizerie, prin prisma faptului ca aia canta in spaniola o parte din ea “Cenicero, cenicero, corason de cenicero”… pff, poponaru’ ala pletos a vazut prea multe telenovele (aka Molko).

“Devil in the details” e o piesa de nivel mediu, salvata de ultima sa jumatate si de clapele care acompaniaza chitara usor nervoasa. “Bright Lights” suna lesinat si neimpresionant, in vreme ce track nr. 7 , “Speak in Tongues” e sacadata, nu are sens, nu are cap si coada, iar vocea lui Brian nu e bine evidentiata. O sa ramaneti surprinsi de cat de agresiv incepe “The Never Ending Why”, dar o veti uita si pe asta repede.

Sar la piesele mele preferate de pe album, “Julien” si “Happy You’re Gone“, cu mentiunea ca prima incepe cu o portiune house, care e chiar “uncalled for”, iar clapele se aud mai slab in versiunea de studio decat in aia live. “Happy You’re Gone” pare o piesa sincera si destul de trista, amintind vag de “Let’s follow the cops back home”, ceea ce e ok.

Mai sunt 3 piese pe album: “Breathe Underwater”, “Come Undone” si “Kings of Medicine”, dar despre ele nimic de spus decat PLICTIS MAXIM. Poate finalul ultimei piese sa mai erecteze vreun neuron. Imi pare foarte rau pentru Placebo, dar albumul asta ia nota 6 cu indulgenta si asta pentru ca aveam asteptari mari de la ei. Kasabian a luat 7 pentru ca… sunt totusi Kasabian si au reusit ceva psihedelic si inedit.

Parca nu mai astept concertul din 21 iunie cu atata nerabdare

Sursa foto

Cine s-ar fi gandit ca un Rob Zombie wannabe ar fi ajuns atat de departe? Cu hituri ca “Bombshell” si “Danger is go”, alternativii aveau painea (si coca) asigurata, dar iata ca ni se pregateste ceva nou, pentru 2009… Pana acum Powerman 5000 a lansat doar 2 single-uri de pe noul album, Super Villain (video jos) si “V is for Vampire”.

Apropo, care e treaba cu “V is for…”. Avem filmul “V is for Vendetta”, apoi albumul “V is for Vagina” de la Puscifer si acum “V is for Vampire”. “P” is for PLM!

PS:  Punctul culminant al melodiei e pe la minutu 1:50…  Ce instrumente fac sunetu’ ala? Synth-uri cumva?

Placebo nu mai suna la fel, asta e sigur… De la albumul “Meds” din 2006 au suferit o mica schimbare de componenta, plecandu-le tobosarul, inlocuit acum cu unul si mai gay (if possible). Primul single de pe albumul care iese in iunie, “Battle for the Sun” ii poarta numele acestuia si ma dezamageste. De admirat e doar vocea lui Molko de la finalul melodiei:

Iata si titlurile pieselor de pe album:

Kitty Litter
Ashtray Heart
Battle For The Sun
For What It’s Worth
Devil In The Details
Bright Lights
Speak In Tongues
The Never-Ending Why
Julien
Happy You’re Gone
Breathe Underwater
Come Undone
Kings Of Medicine