Si ne vom prabusi…
de Thrystan pe Jul.13, 2009, in Poezii
M-ai mintit de sute de ori si nu am stiut diferenta
Doar patru pereti si o lume , ne desparte dementa
Si o secunda prea mult ce ma inchide departe
Uitat de pamant si de cer, inconjurat doar de soapte
Si ma porti cu tine ca o pala amintire
Dar eu ma mai port cu tine ca un Romeo in nestire
Caci stinsa e flama ce ne-aprindea prea devreme
S-a scurs si simtirea impartita intr-o clipa de placere
Acum suntem doar poze inramate in durerere
Iar noi deveniram doi monstrii fara de vrere
De ce-am cazut de jos far’ a fi avantat?
De ce nu mai e sarutul pentru care am riscat?
O negura se lasa pe ochii negrii ce ma urmaresc
Si incet imi intineaza inima si stapaneste cuget
Departe de a incerca sa regret sau sa ma feresc
Un demon e-n mine dar domin ca fulger pe tunet
De voi cadea ca frunza ce toamna isi ia zborul
Si ea e prabusita cazand ca si cocorul
Cuprinsi in doi de ura , de frica sau de patimi
O panza impartita, pictata astazi doar in lacrimi
Related posts:
July 15th, 2009 on 17:03
de ce nu poti fi multumit? de ce?