Thrystan

Asta e Ville Valo in aceste zile de Twitter si Facebook: un pensionar excitat care geme, un nene slabut cu riduri si care a renuntat la machiaje, din pacate, pentru a-si arata varsta reala. Cica noua productie a finlandezilor, Screamworks: Love in Theory and Practice e un album de dragoste, urmasul perfect pentru “heavy-ul” Venus Doom, cea mai mare boratura din istoria muzicii nordice.

Singura melodie care merita baga in seama pe acest album de 13 piese este urmatoarea (asteptati-va ca ea sa fie scoasa de pe YouTube pentru violare de copyright):

Mai proasta alegere de single-uri nu am vazut: intai “Heartkiller”, o porcarie de melodie-generic de final de film si apoi “Like St. Valentine”, cu bucati care suna a drum loop si nu a tobe reale, plus un videoclip filmat parca de adolescenti cu handycamul in spatele blocului. Credeti sau nu, HIM are pana si o melodie vag electronica, ultima de pe album, pe numele sau “The Foreboding Sense of Impending Happiness”.

Clapele cu sound de anii ‘80 nu salveaza aceasta flatulenta comerciala a celor de la HIM. Daca nu cunosteam ce poate trupa asta si cine sunt baietii lui Valo, mi se parea OK albumul, dar asa… Nu poti canta ca o trupa de “highschool prom”, cand ai la activ hituri ca “Gone With the Sin”, “Poison Girl”, “Funeral of Hearts”, “Sacrament”, “Solitary Man”, “Love Said No”, “Close to the Flame” si multe altele.

Producator de filme horror-comedii dark si cam fara chef de a scoate albume de calitate in ultimii ani, Rob Zombie a revenit pe scena muzicala a cimitirelor din toata lumea cu inca un album industrialo-metalo-morbid. Melodii numa’ bune de pus pe OST NFS, intro-uri din filme de groaza si chitara lui John 5  (ex membru Manson).

Iata una dintre piesele noului album:

Printre preferatele mele se numara “What” sau “Mars Needs Women”, dar mai merita mentionate si titluri ca “Werewolf Women of the SS”, “Virgin Witch” sau “Werewolf, baby”. Chitara acustica e combinata cu mixaje dementiale si cu vocea ragusita a lui Rob, in lumea dark in care autotuning-urile bashite al lui Kanye, Lady Gaga, 30 Seconds to Mars si Puya nu au ce cauta.

Din fericire, riffurile albumului nu suna reciclate si ar fi bine ca John 5 sa se intoarca la Manson, caci ultimul album al lui Brian Hugh Warner a fost o mizerie, chit ca i s-a intors chitarisu’ din perioada albumului “Holywood”.

Se pare ca am luat-o inaintea celor de la Metalhead si am aflat ca HIM va participa la festivalul Sonisphere, organizat si in Romania, dar si in multe alte tari europene.  Finlandezii mentioneaza aici ca vor participa la festival, dar nu si tara. Oare avem noroc?

Intre timp, iata o melodie noua si comerciala a grupului condus de Valo,  Like St. Valentine:

Sa va zic o teorie: stiti reclamele Orange, alea cu melodii atat de marfa ca imediat le cautati si vi le puneti pe player? Ei bine, melodiile sunt de cacat, reclamele sunt de cacat si stiu fix cine face reclamele alea: niste fete scunde, usor plinute, cu ochelari cu rama groasa si neagra, care au terminat Jurnalismu’, asculta indie, se cred mega cool si au decis sa bage muzica cool in reclame cool…

Cine cacat asculta mizeria asta?! De ce ia viermele asta inelat premii?

Oameni trendy cu palarie si fular, uniti-va…Sugeti-l pe MIKA! Sa va fie rege! Si sa va placa reclamele Orange! Am zis!

Ville Valo si ai lui s-au intors la facutu’de muzica, dupa ce au desfacut muzica in 2007 cu mizeria de album intitulat “Venus Doom”. Nu am putut asculta cap-coada nici macar o piesa de pe jegu’ ala, facut parca pentru a spala banii lu’ groupie-ul ala poser de Bam Margera, sau ceva de gen.

Iata cum suna His Infernal Mujesty in 2010, mai precis in single-ul Heartkiller:

Evident, tot prost… Pe undeva cu scaderea de testosteron si criza varstei mijlocii, Valo si-a pierdut talentul la scris versuri, la compus, iar chitaristul si-a uitat solo-urile. Clapele nici nu se mai aud, iar amarasteanul asta finlandez de abia geme prin piesa. Pacat… Albumu’ iese in februarie. Am bifat deja una dintre cele 13 piese drept infecta.

PS: Ce cacat de  nume de album e asta? “Screamworks: Love In Theory And Practice”?!?!

Ce cacat cauta satanistii astia de Marduk in Studio Martin?! Adica nu am nimic cu metalu’ ala mai spre Belzebut, dar cum sa ii pui in ultimu’ club de pastilati? E ca si cum ar fi Dimmu in Bamboo, sau orice grindcore in Dumars.

Si concertu e real, dupa cum vezi si aici.  Mai canta si Vader…

Sursa foto

Motivul pentru care ascult DNB:

Afrocentrixxx (daca asa ii cheama) fac un cover punk-ish dupa Last Christmas-ul lui George Michael. Melodia suna mult mai bine decat alte coveruri similare si in mod clar mai bine decat originalul. Chitara face totul, poate si tobele. Vocea nu ma impresioneaza, iar fazele in care se vaita ca sunt tristi sunt de kkt.

Uite ca se poate si pe regim ska/punk. Drown the Witness canta “Jingle Bells” intr-un stil propriu de cover punk/ska al celebrei melodii despre zurgalai. Din pacate asta nu merge de pogo (poate finalul)

Stiam eu ca punkerii nu au voce, dar nici chiar asa… The Dickies fac cover dupa probabil cea mai celebra melodie de Craciun, Silent Night. Oi! oi! oi!